Home / Stiri si Evenimente / Lansarea celei de a 4-a sesiuni de depunere a cererilor de sprijin pentru Schema de ajutor de stat “Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurire”

 

În perioada 16 septembrie 2019, ora 900 – 13 decembrie 2019, ora 14 se desfășoară cea de a 4-a sesiune de depunere a cererilor de sprijin pentru Schema de ajutor de stat “Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurire”, aferentă submăsurii 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”, din cadrul PNDR 2014-2020.

Alocarea financiară a acestei sesiuni este de 15.000.000 euro.

Prima etapă în accesarea sprijinului este cea de identificare a terenurilor care urmează a fi împădurite. În acest sens, MADR invită potențialii beneficiari să solicite eliberarea Notei de constatare la Centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Potențialii beneficiari trebuie să aibă în vedere că Proiectul tehnic de împădurire nu poate fi depus la Garda Forestieră, în vederea avizării, cu mai puțin de 10 zile înainte de încheierea perioadei de depunere a cererilor de sprijin la APIA.

Versiunea aprobată a Ghidului solicitantului pentru Schema de ajutor de stat “Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” pentru această sesiune, care detaliază modul de accesare a sprijinului financiar, precum și documentele relevante pentru implementarea schemei de ajutor de stat sunt postate pe site-ul APIA – http://www.apia.org.ro, la secțiunea Măsuri de sprijin și IACS, respectiv Măsuri delegate din PNDR.

Prin această schemă se acordă sprijin financiar pentru înființarea de plantaţii forestiere, respectiv realizarea de trupuri de pădure și perdele forestiere de protecție.

Beneficiarii schemei pot fi deţinătorii publici şi privaţi de teren agricol şi formele asociative ale acestora.

Sprijinul financiar, acordat ca valoare fixă, este reprezentat de costuri standard pe hectar pentru împădurirea de terenuri agricole şi neagricole, sub forma a două prime, după cum urmează:

Primă de înfiinţare a plantaţiilor forestiere (Prima 1), care acoperă inclusiv costurile de elaborare a proiectului tehnic de împădurire – acordată pentru toți beneficiarii schemei,

Primă anuală (Prima 2), pentru o perioadă de 12 ani, pentru acoperirea costurilor de întreţinere şi îngrijire a plantaţiei forestiere şi pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi – acordată în funcție de categoria de beneficiar și tipul de teren.

Sursa: MADR